Business Know-How, Finanțe pentru afacerea ta, Management bun

Ești în căutare de finanțare pentru afacerea ta?

Dacă ai propria afacere, ești la început de drum și nu știi cum să obții finanțare, află că există numeroase opțiuni de finanțare disponibile, pe care, însă, trebuie să le evaluezi cu atenție!

Mai jos, poți găsi câteva surse potențiale de finanțare pentru compania ta:

  1. Acționari (există două opțiuni disponibile): Prietenii sau familia & ,,business angels’’.

Familia și prietenii sunt primele surse de sprijin la care poți apela în cazul în care consideri că afacerea ta are nevoie de un impuls financiar. Aceștia, mai mult ca sigur, te vor înțelege și ajuta în această perioadă dificilă. Partea bună este că dacă nu poți rambursa împrumutul la timp, nu vei fi supus unor penalități sau altor probleme. Cu toate acestea, este foarte puțin probabil să te poți baza la nesfârșit pe generozitatea lor, deoarece, așa cum se spune în popor, nu există sac fără fund.

Business angels reprezintă un grup de investitori dispuși să investească în cât mai multe întreprinderi, contra unui procentaj din afacere. Aceștia au resursele și expertiza necesare pentru a transforma o idee într-o afacere profitabilă. Cu toate acestea, este destul de dificil să convingi astfel de persoane (care au văzut numeroase alte idei) de faptul că afacerea ta este una deosebită și merită o investiție din partea lor. Dacă ai un plan de afaceri bine pus la punct și ești convingător când îți prezinți ideea, te vei bucura de investiție timp de mulți ani de acum înainte! De asemenea, vei putea obține informații valoroase despre modul în care funcționează afacerea și unde poți aduce îmbunătățiri.

  1. Sprijin financiar nerambursabil

Această finanțare provine din surse externe, inclusiv de la Uniunea Europeană, de la instituții guvernamentale și neguvernamentale, precum și de la diverse asociații. Cel mai mare avantaj este că nu va trebui să renunți la banii pe care îi primești. Acest lucru înseamnă că nu vei fi supus unor termene rigide sau unor taxe excesive. Implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă este însă influențată de o documentație meticuloasă. Înainte de a primi aprobările necesare, va trebui să aștepți destul de mult timp. Termenul poate fi cuprins între șase și douăsprezece luni, în timp ce punerea în aplicare a proiectului tău poate dura între unul și trei ani. Nu în ultimul rând, vei fi nevoit să te supui anumitor reguli specifice finanțării obținute, cum ar fi să păstrezi cel puțin doi angajați full-time timp de doi ani sau să angajezi șomeri sau oameni în situații precare.

  1. Microfinanțare

Această sursă de finanțare este limitată la întreprinderile mici și mijlocii, deci este perfectă pentru micii întreprinzători care utilizează și soluția MyWiz. În ultimii ani, această opțiune a devenit din ce în ce mai populară pentru finanțarea proiectelor. Ca și în cazul fondurilor nerambursabile, trebuie îndeplinite anumite cerințe de eligibilitate. În plus, cerințele privind documentația sunt destul de stricte, dar procesul de solicitare nu este unul de lungă durată.

  1. Împrumuturi bancare

Banca de investiții este una dintre cele mai comune metode de obținere a capitalului pentru o afacere. Ea poate lua mai multe forme, printre care: împrumuturi bancare, linii de credit, scontare, etc. Poți obține multe avantaje, doar dacă ai în prealabil un plan de afaceri bine pus la punct. În majoritatea cazurilor, este dificil să creezi un astfel de plan și să reușești să convingi banca emitentă. Trebuie, așadar, să explici clar cum și de ce vei cheltui banii pe care îi vei primi, dar și cum planifici să câștigi, astfel încât să poți rambursa.

Trebuie să ai în vedere și faptul că, pentru fiecare caz în parte, se calculează o dobândă. Dacă încalci termenii contractuali conveniți de la început, vei fi nevoit să suporți penalități. Gestionarea unei astfel de situații reprezintă o provocare, mai ales dacă ești la început de drum, dar, așa cum am menționat deja, este o metodă foarte des folosită de către antreprenorii de pretutindeni.

Sperăm că articolul nostru îți este de folos, iar în cazul în care ai nevoie de sprijin și îndrumare cu privire la înființarea, contabilitatea sau managementul firmei, experții MyWiz îți stau la dispoziție!

Noutăți