Finanțe pentru afacerea ta, Instrumente utile, Management bun

Cele mai accesibile surse de finanțare pentru firmele mici în 2023

Accesarea unor surse de finanțare poate fi motorul de creștere și dezvoltare a afacerilor mici și mijlocii din România. Deși accesarea acestor surse poate părea greu de realizat, mai ales pentru firmele la început de drum, există multiple surse accesibile de finanțare pentru IMM-uri, precum granturi guvernamentale, fonduri europene, linii de credit, programe de finanțare pentru start-up-uri sau investiții de la fonduri private.

În acest articol vă prezentăm cele mai accesibile surse de finanțare pentru firmele mici din România pentru care s[ fie lansate și a căror calendar complet va fi publicat în data de 15 februarie de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

  • Programul de Digitalizare a IMM non-IT. Scopul acestui program este de a sprijini IMM-urile non-IT să își îmbunătățească capacitatea de digitalizare și de a se adapta la cerințele pieței moderne. Digitalizarea poate aduce numeroase beneficii și oportunități pentru micii antreprenori, precum: reducerea costurilor, creșterea eficienței și automatizarea proceselor operaționale. Antreprenorii vor putea cumpăra computere și alte echipamente IT, softuri, servicii cloud sau cursuri IT pentru angajați. De asemenea, trecerea la un serviciu de contabilitate și management al firmei bazat pe o platformă software online complet automatizată, precum MyWiz, este considerată un pas în digitalizarea firmelor mici.

  • Schema de ajutor de stat în contextul digitalizării pentru IMM-uri IT. IMM-urile IT din România vor avea oportunitatea de a obține granturi de la Guvern, în contextul digitalizării. Conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un buget de 150 de milioane de euro va fi alocat pentru acordarea de ajutoare acestor antreprenori. Acesta este un pas important în sprijinirea sectorului IT din România și încurajarea IMM-urilor să își modernizeze activitățile prin tehnologii digitale avansate.

Ghidul solicitantului nu a fost încă publicat.

Programul Comerț-Servicii 2023 se adresează IMM-urilor românești cu activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață. Acest program este bugetat cu un total de 74.500.000 lei credite de angajament și 74.500.000 lei credite bugetare, fiind dedicat sprijinirii antreprenorilor locali. IMM-urile cu experiență pe piață pot solicita granturi nerambursabile în valoare de până la 50.000 EUR fiecare. Ghidul solicitantului nu a fost încă publicat.

  • Fonduri de investiții susținute de PNRR. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) conține, printre altele, și un capitol dedicat sprijinirii afacerilor prin intermediul fondurilor de investiții. Acest lucru va permite start-up-urilor și firmelor mici și mijlocii din România să primească finanțare de capital de risc de la aceste fonduri, în schimbul unor acțiuni. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu Fondul European de Investiții, a lansat o cerere de oferte prin care va fi alocată suma de 400 de milioane de euro din fonduri UE pentru capitalizarea a circa 20 de fonduri private de investiții.

Start-up-urile pot primi finanțări între 50.000 și 200.000 euro, în timp ce companiile în stagii incipiente de creștere pot primi între 200.000 și 3.000.000 euro. Firmele în etape avansate de creștere pot primi între 3.000.000 și 5.000.000 euro, în timp ce midcaps-urile (companii cu până la 3.000 de angajați) pot primi sume cuprinse între 5.000.000 și 20.000.000 euro. De asemenea, proiectele din sectoarele energie regenerabilă sau biomasă pot primi finanțare între 5.000.000 și 20.000.000 euro.

Nu mai este niciun dubiu, anul 2023 stă sub semnul digitalizării și automatizării iar firmele mici nu pot fi o excepție. Din contră, este momentul pentru antreprenori să utilizeze această resursă pentru creșterea accelerată a afacerilor.

Digitalizarea serviciilor de contabilitate automatizează procesele financiar oferă acces instant la informații financiare actualizate, reducere erorile umane și eficientizează timpul. De asemenea, prin serviciile de contabilitate digitale veți obține o imagine de ansamblu mai clară asupra situației financiare a afacerii și veți putea lua decizii mai bine informate.

Contactați echipa MyWiz pentru a afla cum puteți avea succes mai repede și mai ușor, în afaceri, prin automatizarea serviciilor de contabilitate.

Noutăți