Diurna este unul dintre elementele la care trebuie să fim foarte atenți în această perioadă pentru că s-au schimbat câteva elemente importante prin intermediul Legii 72/2022.
Printre acestea, anularea anumitor obligații fiscale și schimbarea tratamentului fiscal aplicat pentru indemnizațiile aferente Clauzei de Mobilitate și a Detașării Transnaționale.
Diurna – Anulare obligații fiscale
Pe lângă modificările aduse Codului fiscal cu privire la Diurnă, legea mai sus mentionată amnistiază și anumite obligații fiscale pentru sumele plătite salariaților cu titlu de diurnă.
Mai exact, pentru intervalul de timp 1 Iulie 2015 – 2 Aprilie 2022, se anulează acele diferențe de impozit pe venit și contribuții sociale datorate și neachitate, pentru diurnele reîncadrate ca fiind venituri de natură salarială de catre organele de control.
Pot apărea mai multe situații în acest caz, iar acestea se vor soluționa în modul următor:
- Dacă contribuabilul a primit decizia de impunere dar nu a achitat diferențele, atunci nici nu mai trebuie să facă acest lucru, și va primi o decizie de anulare emisă din oficiu de ANAF;
- Contribuabilul care a stins deja aceste creanțe fiscale prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată sau prin alte modalități prevăzute expres de lege, are obligația să depună o cerere de restituire;
Foarte important de reținut!
Restituirea se face doar la cererea contribuabililor, iar în 5 ani de la data de 3 aprilie 2022 dreptul de cerere a restituirii acestor diferențe de obligații fiscale se prescrie. - Situația în care ANAF a emis deja decizia de impunere dar încă nu a comunicat-o, nu presupune nicio obligație pentru contribuabil. Intern, ANAF va scădea din evidența analitică de plătitor obligațiile respective, prin intermediul unui borderou de scădere.
Modificarea Codului fiscal cu privire la Diurnă
Principalele elemente referitoare la Diurnă care au fost modificate în Codul fiscal prin intermediul legii 72/2022 sunt:
Limita maximă neimpozabilă
S-a stabilit această limită prin raportare la trei salarii de bază de care beneficiază salariatul corespunzător locului de muncă ocupat, sau 3 remunerații prevăzute în raportul juridic în cazul administratorilor.
Această limită maximă se va aplica începând cu veniturile aferente lunii Mai 2022 atât pentru diurnele interne cât și pentru cele externe.
Clauza de mobilitate și Detașarea transnațională
Vor avea același regim fiscal cu cel al Diurnei, și prestațiile suplimentare acordate în baza Clauzei de Mobilitate precum și indemnizația specifică Detaşării Transnaţionale.
Reîncadrare fiscală numai în urma controalelor realizate de organele competente ale Inspecției Muncii
Diurna sau oricare dintre următoarele indemnizații vor putea fi reîncadrate fiscal de organele fiscale, numai în urma controalelor realizate de organele competente ale Inspecției Muncii, prin care se constată situațiile de delegare, detașare, detașare transnațională în care se pot afla salariații, după caz, potrivit legii. Este vorba despre:
- indemnizația de delegare
- indemnizația de detașare
- indemnizații specifice detașării transnaționale
- prestația suplimentară acordată în baza clauzei de mobilitate
Ce este diurna
Diurna sau indemnizația de delegare/detașare face referire la o sumă de bani pe care au dreptul să o primeasca salariații trimiși în deplasare sau în delegație. Acești bani sunt meniți să compenseze cheltuielile suplimentare cu privire la hrană, intreținere și transportul în interiorul localității în care angajatul urmează să-și desfășoare activitatea.
Mențiune:
Cazarea și transportul între localitățile în care se află locul de muncă stabil și cel în care se desfasoară detașarea sau delegarea sunt cheltuieli separate. Acestea nu se includ în diurna ci se decontează în baza documentelor justificative.
Ce este delegarea (pe teritoriul țării)
Delegarea angajatului este o masură se poate face pentru cel mult 60 de zile în 12 luni, indiferent dacă este vorba despre o perioadă neintreruptă sau fracționată. Doar cu acordul angajatului delegarea poate fi prelungită cu perioade succesive de câte 60 de zile. Numărul de zile de delegare se calculează din momentul plecării și până în momentul întoarcerii în localitatea în care este locul stabil de muncă al angajatului.
Cum influențează delegarea salariatul:
- contractul individual de muncă rămâne în vigoare, se modifica doar locul unde își desfășoară activitatea;
- toate drepturile salariale îi sunt platite de angajatorul care l-a trimis în delegație;
- respectă regulile noului loc de muncă, dar raspunde disciplinar tot față de angajatorul care l-a trimis în delegație.
Ce este detașarea (pe teritoriul țării)
Detașarea unui angajat este o masură prin care se poate dispune schimbarea temporară a locului de muncă. Aceasta se poate dispune pentru cel mult un an și se poate prelungi din șase în șase luni, numai din motive obiective și doar cu acordul ambelor părti. În ceea ce privește detașarea, trebuie să retinem faptul că perioada de detașare se calculează pe zile calendaristice, nu pe zile lucrătoare.
Cum influențeză detașarea salariatul:
- se suspendă contractul individual de muncă pe perioada detașării, din inițiativa angajatorului care a dispus detașarea
- i se păstrează atât postul cât și salariul la angajatorul care a dispus detașarea;
- este încadrat temporar la angajatorul la care a fost detașat;
- primește de la angajatorul la care a fost detașat plata pentru activitatea prestată, precum și condiții corespunzătoare de muncă și securitate și sănătate în muncă;
- răspunde disciplinar față de angajatorul la care este detașat, însă poate fi concediat doar de angajatorul care l-a trimis în detașare.
Cum se acordă diurna de delegare/detașare
Atât salariatul delegat cât și cel detașat, au dreptul să primească pe lângă plata cheltuielilor de transport și cazare, o indemnizație de delegare sau detașare, după caz. Pentru calcularea numărului de zile pentru care se va plăti diurna se ține cont de următoarele:
- Când salariatul este trimis în Delegație, perioada diurnei se va calcula din momentul plecării (zi și oră) și până în momentul înapoierii (zi și oră) în localitatea unde se află locul de muncă stabil, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare. De reținut faptul că timpul petrecut pe drum la și de la locul unde salariatul era delegat reprezintă timp de lucru.
- În cazul Detașărilor perioada diurnei se calculează pe zile calendaristice (nu lucrătoare).
Cum sunt reglementate condițiile de acordare a diurnei
Pentru sectorul bugetar (de stat)
Pentru sectorul bugetar condițiile de acordare a diurnei sunt reglementate de:
- H.G. nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului;
- H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinatate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, modificată și completata cu H.G. 582/2015
În sectorul privat
Firmele private stabilesc aceste condiții de acordare a diurnei intern, prin negociere colectivă sau individuală.
Cât este diurna în țară
Pentru sectorul public, în cazul deplasărilor în țară, H.G. 714/2018 stabilește că indemnizația de delegare este de 20 lei/zi pentru persoana delegată la o distanță situată între 5 și 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, și se acordă cu condiția ca durata delegării să fie de cel puțin 12 ore.
Tot pentru sectorul public, dar de această dată în cazul deplasărilor în strainatate, valoarea diurnei este stabilită în funcție de țară prin Anexa la H.G. 582/2015. Menționăm că aceasta modifică valorile inițiale din Anexa de la H.G. nr. 518/1995. Varianta actualizată o regăsiți în tabelul de mai jos.
Pentru sectorul privat, diurna se negociază colectiv sau individual, exact ca și contractul de muncă. Trebuie ținut cont însă că plafonul pentru ca diurna să fie neimpozabilă este 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia personalului autorităţilor și instituţiilor publice (adica 20 lei/zi x 2.5 = 50 lei), dar nu mai mult de 3 salarii de bază/remunerații corespunzătoare locului de muncă ocupat;
Cât este diurna în străinătate
În tabelul de mai jos regăsiți atât valoarea diurnei stabilită pentru fiecare țară în cazul sectorului de stat, cât și valoarea deductibilă a diurnei pentru sectorul privat, calculată în funcție de aceasta.
| Țara | Moneda diurnei | Valoarea stabilită pentru sectorul public (de stat) | Valoare diurnă deductibilă pentru sectorul privat |
| a | b | c | d = c x 2.5 |
| Afganistan | USD | 120 | 300 |
| Africa de Sud (Republica) | USD | 38 | 95 |
| Albania | Euro | 32 | 80 |
| Algeria | USD | 32 | 80 |
| Anglia | Euro | 35 | 87.5 |
| Angola | USD | 32 | 80 |
| Antigua şi Barbuda | USD | 32 | 80 |
| Antile | USD | 32 | 80 |
| Arabia Saudita | USD | 38 | 95 |
| Argentina | USD | 32 | 80 |
| Armenia | USD | 38 | 95 |
| Australia | USD | 38 | 95 |
| Austria | Euro | 35 | 87.5 |
| Azerbaidjan | USD | 38 | 95 |
| Bahamas | USD | 32 | 80 |
| Bahrain | USD | 32 | 80 |
| Bangladesh | USD | 32 | 80 |
| Belarus | USD | 38 | 87.5 |
| Belgia | Euro | 35 | 87.5 |
| Benin | USD | 32 | 80 |
| Birmania /USD | USD | 32 | 80 |
| Bolivia | USD | 32 | 80 |
| Botswana | USD | 32 | 80 |
| Bosnia si Herzegovina | Euro | 32 | 80 |
| Brazilia | USD | 32 | 80 |
| Bulgaria | Euro | 32 | 80 |
| Burkina Faso | USD | 32 | 80 |
| Burundi | USD | 32 | 80 |
| Cambodgia | USD | 32 | 80 |
| Camerun | USD | 32 | 80 |
| Canada | USD | 38 | 95 |
| Capul Verde | USD | 32 | 80 |
| Cehia (Republica) | Euro | 35 | 87.5 |
| Centrafricană (Republica) | USD | 32 | 80 |
| Chile | USD | 32 | 80 |
| Chineză (Republica Populară) | USD | 38 | 95 |
| Ciad | USD | 32 | 80 |
| Cipru | Euro | 35 | 87.5 |
| Coasta de Fildes | USD | 32 | 80 |
| Columbia | USD | 32 | 80 |
| Congo | USD | 32 | 80 |
| Coreea de Sud | USD | 38 | 95 |
| Coreea (RPD) | Euro | 30 | 75 |
| Costa Rica | USD | 32 | 80 |
| Croatia | Euro | 32 | 80 |
| Cuba | Euro | 32 | 80 |
| Danemarca | Euro | 35 | 87.5 |
| Djibouti | USD | 32 | 80 |
| Dominicana (Republica) | USD | 32 | 80 |
| Ecuador | USD | 32 | 80 |
| Egipt | USD | 32 | 80 |
| Elvetia | Euro | 38 | 95 |
| Emiratele Arabe Unite | USD | 38 | 95 |
| Estonia | Euro | 35 | 87.5 |
| Etiopia | USD | 32 | 80 |
| Fiji | USD | 38 | 95 |
| Filipine | USD | 32 | 80 |
| Finlanda | Euro | 35 | 87.5 |
| Franta | Euro | 35 | 87.5 |
| Gabon | USD | 32 | 80 |
| Gambia | USD | 32 | 80 |
| Georgia | USD | 38 | 95 |
| Germania | Euro | 35 | 87.5 |
| Ghana | USD | 32 | 80 |
| Grecia | Euro | 35 | 95 |
| Guatemala | USD | 32 | 80 |
| Guineea | USD | 32 | 80 |
| Guineea-Bissau | USD | 32 | 80 |
| Guineea Ecuatoriala | USD | 32 | 80 |
| Guyana | USD | 32 | 80 |
| Haiti | USD | 32 | 80 |
| Honduras | USD | 32 | 80 |
| Hong Kong | USD | 53 | 132.5 |
| India | USD | 32 | 80 |
| Indonezia | USD | 38 | 95 |
| Iordania | USD | 38 | 95 |
| Irak | USD | 60 | 150 |
| Iran | USD | 38 | 95 |
| Irlanda | Euro | 35 | 87.5 |
| Islanda | Euro | 35 | 87.5 |
| Israel | USD | 38 | 95 |
| Italia | Euro | 35 | 87.5 |
| Jamaica | USD | 32 | 80 |
| Japonia | USD | 53 | 132.5 |
| Kazahstan | USD | 38 | 95 |
| Kenya | USD | 32 | 80 |
| Kargazstan | USD | 38 | 95 |
| Kuwait | USD | 38 | 95 |
| Laos | USD | 32 | 80 |
| Lesotho | USD | 32 | 80 |
| Letonia | Euro | 35 | 87.5 |
| Liban | USD | 38 | 95 |
| Liberia | USD | 32 | 80 |
| Libia | USD | 38 | 95 |
| Lituania | Euro | 35 | 87.5 |
| Luxemburg | Euro | 35 | 87.5 |
| Macedonia | Euro | 32 | 80 |
| Madagascar | USD | 32 | 80 |
| Malaysia | USD | 32 | 80 |
| Mali | USD | 32 | 80 |
| Malta | Euro | 35 | 87.5 |
| Maroc | USD | 32 | 80 |
| Mauritania | USD | 32 | 80 |
| Mauritius | USD | 32 | 80 |
| Mexic | USD | 38 | 95 |
| Moldova | USD | 38 | 95 |
| Mongolia | USD | 38 | 95 |
| Mozambic | USD | 32 | 80 |
| Muntenegru | Euro | 32 | 80 |
| Myanmar | USD | 32 | 80 |
| Namibia | USD | 32 | 80 |
| Nepal | USD | 32 | 80 |
| Nicaragua | USD | 32 | 80 |
| Niger | USD | 32 | 80 |
| Nigeria | USD | 32 | 80 |
| Norvegia | Euro | 35 | 87.5 |
| Noua Zeelanda | USD | 38 | 95 |
| Olanda | Euro | 35 | 87.5 |
| Oman | USD | 38 | 95 |
| Pakistan | USD | 32 | 80 |
| Panama | USD | 32 | 80 |
| Papua-Noua Guinee | USD | 32 | 80 |
| Paraguay | USD | 32 | 80 |
| Peru | USD | 32 | 80 |
| Polonia | Euro | 35 | 87.5 |
| Portugalia | Euro | 35 | 87.5 |
| Qatar | USD | 38 | 95 |
| Rwanda | USD | 32 | 80 |
| Federatia Rusa | USD | 47 | 117.5 |
| Salvador | USD | 32 | 80 |
| Sao Tome si Principe | USD | 32 | 80 |
| San Marino | Euro | 35 | 87.5 |
| Senegal | USD | 32 | 80 |
| Serbia | Euro | 32 | 80 |
| Sierra Leone | USD | 32 | 80 |
| Singapore | USD | 38 | 95 |
| Siria | USD | 38 | 95 |
| Slovacia | Euro | 35 | 87.5 |
| Slovenia | Euro | 35 | 87.5 |
| Somalia | USD | 32 | 80 |
| Spania | Euro | 35 | 87.5 |
| Sri Lanka | USD | 38 | 95 |
| S.U.A. | USD | 53 | 132.5 |
| Sudan | USD | 32 | 80 |
| Suedia | Euro | 35 | 87.5 |
| Surinam | USD | 32 | 80 |
| Tadjikistan | USD | 38 | 95 |
| Tanzania | USD | 32 | 80 |
| Taiwan | USD | 38 | 95 |
| Thailanda | USD | 38 | 95 |
| Togo | USD | 32 | 80 |
| Tunisia | USD | 32 | 80 |
| Turcia | USD | 38 | 95 |
| Turkmenistan | USD | 38 | 95 |
| Ucraina | USD | 38 | 95 |
| Uganda | USD | 32 | 80 |
| Ungaria | Euro | 35 | 87.5 |
| Uruguay | USD | 32 | 80 |
| Uzbekistan | USD | 38 | 95 |
| Vatican | Euro | 35 | 87.5 |
| Venezuela | USD | 32 | 80 |
| Vietnam | USD | 32 | 80 |
| Yemen | USD | 38 | 95 |
| Zair | USD | 32 | 80 |
| Zambia | USD | 32 | 80 |
| Zimbabwe | USD | 32 | 80 |
În cazul delegațiilor / deplasărilor în străinătate, pentru fracțiunile de timp care nu însumează 24 de ore, diurna se acordă astfel:
- 50% până la 12 ore;
- 100% pentru perioada care depășește 12 ore.
Pentru deplasările în țară cu o durată mai mică de 12 ore nu se acorda Diurnă.
Plafoane pentru diurna neimpozabilă în țară
Diurnele de delegație sau detașare pe teritoriul țării, plătite de angajatorii privați, nu intră în baza de calcul al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale în următoarele condiții:
- în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
Mențiune: Plafonul aferent valorii a 3 salarii/remunerații se calculează prin raportarea celor 3 salarii/remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
Să reținem că pentru a stabili acest plafon se va lua în calcul:
- Pentru salariati 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat, iar
- Pentru administratori 3 remunerații prevăzute în raportul juridic.
Exemplu diurnă pentru deplasare în interiorul țării pentru o firmă din sectorul privat:
| Salariul de bază | Număr zile lucrătoare în lună | Număr zile delegație | ||
| 3000 | / | 21 | * | 4 |
Pornind de la datele de mai sus obținem următoarele:
- Plafonul de 2,5 x nivelul stabilit pentru instituții publice: 20 x 2.5 = 50 lei/zi, adică pentru această delegație s-ar putea primi o diurnă de 200 lei (50 lei x 4 zile)
- Plafonul raportat la 3 salarii de bază: 3 x 3000 / 21 x 4 = 1.714 lei, adică diurna neimpozabilă va fi de maxim 1714 lei pentru perioada stabilită.
De aici pot aparea următoarele situații:
- Dacă salariatul va primi diurnă 50 lei/zi asta înseamnă 200 lei pentru cele 4 zile. Prin urmare va fi neimpozabilă pentru că se încadrează în intervalul valoric prevazut de lege (este mai mica de 1714 lei).
- Dacă salariatul va primi diurnă 500 lei/zi atunci pentru 4 zile sunt 2000 lei. În această situație, din cei 2000 de lei rezultă că:
- 1.714 lei vor fi neimpozabili pentru că acesta este plafonul maxim calculat conform legii, iar
- diferența de 286 lei (2000-1714) dintre diurna acordată și plafonul maxim neimpozabil, va fi impozabilă.
Plafoane pentru diurna neimpozabilă în afara țării
Pentru diurnele de delegație sau detașare în afara țării, plătite de angajatorii privați, nu se vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale dacă sunt acordate în urmatoarele condiții:
- în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinatate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
La fel ca și pentru diurna în interiorul țării, pentru salariați este vorba despre salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat, iar pentru administratori este vorba despre remunerații prevăzute în raportul juridic.
Exemplu diurnă pentru deplasare în afara țării pentru o firmă din sectorul privat:
Luăm în calcul același salariu, număr de zile lucrătoare din lună și număr de zile de deplasare ca în exemplul de mai sus.
Pentru Grecia, diurna stabilită pentru sectorul public este de 35 euro, prin urmare în sectorul privat aceasta va fi 35 x 2.5 = 95 euro/zi
În acest caz angajatul ar putea beneficia pentru cele 4 zile de o diurnă de 380 euro, care la un curs de schimb de 5 lei înseamnă 1900 lei.
Aceasta valoare este mai mare decât plafonul de 1714 calculat. De aici rezultă ca 1714 lei vor fi diurna neimpozabilă iar diferența de 186 lei va fi impozabilă.
Impozitele și contribuțiile sociale aferente care se vor plăti sunt:
- impozitul pe venit 10%
- contribuțiile sociale pentru pensii (Asigurari sociale, CAS) 25%
- contribuțiile pentru sănătate (Asigurari Sociale de Sanatate, CASS) 10%
- contribuțiile pentru asigurări muncă (Contributie Asiguratorie pentru Munca, CAM) 2.25%
Diurna pentru Detașarea transnațională și Clauza de mobilitate
Așa cum am menționat la începutul acestui articol, Legea 72/2022 aduce modificări de încadrare fiscală și pentru diurnele acordate în cazul Detașarilor Transaționale și a deplasărilor reglementate prin Clauza de Mobilitate.
Modificarea constă în faptul că din punct de vedere fiscal aceste indemnizații se vor supune aceluiași regim fiscal ca și diurnele acordate pentru Delegări și Detașări.
Ce este Detașarea Transnațională
Detașarea transnațională este reglementată de Legea 16/2017 și se defineste ca situația în care “o întreprindere stabilită într-un stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul altui stat membru salariați cu care are stabilite raporturi de muncă, în situațiile reglementate”.
În această situație este vorba despre:
- salariații unui angajator stabilit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, care în mod normal lucrează într-un alt stat decât România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul României, atunci când angajatorul ia una dintre măsurile prevăzute;
- și salariații unui angajator stabilit pe teritoriul României, care în mod normal lucrează în România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, atunci când angajatorul ia una dintre măsurile prevăzute.
Salariații detașați transnațional primesc indemnizații pentru a li se asigura protecția socială prin compensarea inconvenienţelor cauzate de detașare, care constau în îndepărtarea salariatului de mediul său obişnuit.
Aceste indemnizații erau considerate parte a salariului minim și erau supuse impozitării.
Însă, odată cu aplicarea Legii 72/2022 aceste indemnizații vor respecta același regim fiscal descris mai sus pentru diurna de delegare sau detașare.
Asta înseamnă că sunt neimpozabile și netaxabile cu contribuții sociale, dacă se încadrează în plafonul de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare din cazul instituțiilor publice, și nu depaseste 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Limita celor trei salarii se calculează ca și în cazul diurnei de detașare/delegare.
Detașarea transnațională în cazul conducătorilor auto
Situația conducătoriilor auto corespunde cu Detașarea transnațională atunci când aceștia se deplasează în alte state membre UE, cu următoarele excepții:
- efectuează operațiuni de transport rutier bilateral de mărfuri sau persoane;
- tranzitează teritoriul unui stat membru, fără a încărca sau a descărca mărfuri ori fără a îmbarca sau a debarca persoane;
- efectuează, pe lângă efectuarea unei operațiuni de transport rutier bilateral, o activitate de încărcare și/sau descărcare în statele membre sau în țările terțe pe care le tranzitează, cu condiția ca acesta să nu încarce mărfuri și să le descarce în același stat membru;
- efectuează maximum două activități suplimentare de încărcare și/sau descărcare în statele membre sau în țările terțe pe care le tranzitează, cu condiția de a nu încărca sau descărca mărfuri în același stat membru, atunci când operațiunea de transport rutier bilateral începută în statul membru de stabilire, în cursul căreia nu a fost efectuată nicio activitate suplimentară, este urmată de o operațiune de transport rutier bilateral către statul membru de stabilire;
- în cadrul transportului rutier bilateral de persoane efectuează o îmbarcare de persoane și/sau o debarcare de persoane în statele membre sau în țările terțe pe care le traversează, cu condiția ca acesta să nu ofere servicii de transport de persoane între două puncte din statul membru traversat. Aceleași dispoziții se aplică și călătoriei de întoarcere;
Diferența dintre Detașarea transnațională și Detașare sau Delegare
În cazul Detașării Transnaționale salariatul își desfasoară activitatea la întreprinderea din statul european unde a fost trimis, adică în afara angajatorului său.
Spre deosebire de Delegare, care este limitată la cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni „și se poate prelungi pentru perioade succesive de maxim 60 de zile numai cu acordul salariatului”, durata detașării transnaționale nu este limitată legal.
De asemenea, spre deosebire de Delegare, când beneficiarul direct al muncii lucrătorului este chiar angajatorul acelui salariat, în cazul Detașării Transnaționale beneficiarul direct al muncii lucrătorului este întreprinderea primitoare.
Ce este Clauza de mobilitate
Clauza de mobilitate este acel paragraf din contractul de muncă în care se specifică faptul că locul de desfășurare a activității profesionale nu este unul fix, ci necesită deplasare. Adică angajatul se va deplasa pentru a-și realiza atribuțiile, neavând în mod constant același spațiu de muncă.
Pentru o astfel de clauză salariatul va primi prestații suplimentare în bani sau în natură. Prestațiile în bani nu vor mai fi impozitate odată cu aplicarea legii 72/2022, pentru că se vor încadra în același regim fiscal ca și diurna pentru deplasare sau detașare.
Mai exact, prestația suplimentară acordată salariatului mobil este neimpozabilă și netaxabilă cu contribuții sociale, dacă indeplinește condițiile:
- se încadrează în plafonul de 2,5 ori nivelul legal pentru indemnizația de delegare/detașare, stabilit prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice;
- nu depășește 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează la fel ca și în cazul diurnei de detașare/delegare.
Clauza de mobilitate în cazul conducătorilor auto
Conducătorii auto care nu îndeplinesc condițiile Detașării transnaționale descrisă mai sus, sunt considerați angajați mobili și li se aplică clauza de mobilitate. Prin urmare aceștia nu au dreptul la diurnă, ci vor primi prestații suplimentare în bani sau în natură aferente acestei clauze.
Diferența dintre Clauza de mobilitate și Delegare
În cazul Delegării schimbarea locului de muncă este temporară și ocazională, însă în cazul Clauzei de mobilitate aceasta schimbare este constantă.
Delegarea este stabilită unilateral de către angajator, în schimb pentru mobilitate este necesar și acordul angajatului.
Exemple de profesii în care Clauza de Mobilitate este prezentă în contractul de muncă: muncitor în construcții sau pe șantiere, agent de vânzări sau comercial, poștaș, funcționar financiar, vânzători ambulanți, curieri.
Decontarea diurnei
Diurna va fi decontată și înregistrată în contabilitate în baza urmatoarelor documente justificative:
Decontarea diurnei pentru deplasările în țară
Ordin de deplasare (delegație), Cod 14-5-4
Acest formular va fi întocmit pentru fiecare deplasare în parte de către persoana care efectuează deplasarea, și va fi folosit ca:
- dispoziţie către persoana delegată să efectueze deplasarea pe teritoriul țării;
- document pentru decontarea cheltuielilor efectuate si stabilirea diferenţelor de primit sau de restituit de titularul de avans;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Diferențele de primit sau restituit față de avansul acordat se vor reglementa, după caz, în baza unei Dispoziții de plată/încasare către casierie, Cod 14-4-4.
Decontarea diurnei pentru deplasările în străinatate
Ordin de deplasare (delegație) în străinatate (transporturi internaționale), Cod 14-5-4/a
Persoana care efectuează deplasarea va completa acest formular care servește ca:
- dispoziţie către conducătorii auto să efectueze transporturi în străinătate cu autovehiculele entității;
- document de stabilire a avansului în valută, pentru deplasările conducătorilor auto care urmează să efectueze transporturi în străinătate, pe baza căruia aceştia ridică avansul de la casierie;
- document pentru justificarea valutei ridicate de la casierie, precum şi a valutei de restituit la înapoiere în ţară;
- document justificativ de înregistrare în Registrul de casă (în valută) şi în contabilitate.
Tot pentru deplasările externe se vor folosi și următoarele formulare în vederea decontării cheltuielilor cu transportul și cazarea:
Decontul de cheltuieli (pentru deplasări externe), Cod 14-5-5
Decont de cheltuieli valutare (transporturi internaționale), Cod 14-5-5/a
Aceste două documente vor fi completate de persoana care urmează să facă deplasarea și folosesc ca documente:
- pentru decontarea cheltuielilor efectuate (în valută şi în lei), cu ocazia deplasării în străinătate;
- pentru stabilirea diferenţelor de primit de la titularul de avans sau de achitat acestuia;
- documente justificative de înregistrare în Registrul de casă (în valută) şi în contabilitate.
Reglementarea diferențelor față de avasul încasat se vor face după caz, în baza următoarelor documente:
- Dispoziţie de încasare către casierie, Cod 14-4-4, sau
- Chitanţă pentru operaţiuni în valută, Cod14-4-1/a
Legislație care reglementează diurna:
- Legea Nr. 72/2022 din 30 martie 2022, pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative. (în vigoare din 03 Aprilie 2022)
- Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului, publicată în Monitorul Oficial nr. 797 din 18 septembrie 2018, cu modificările ulterioare.
- Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017.
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 88/10.09.2015, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea Guvernului nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1046/29.12.2006, cu modificările ulterioare.
- Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/18.05.2011, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinatate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, publicată în Monitorul Oficial nr. 154/19.07.1995, cu modificările și completările ulterioare.










